Blogul lui Ionut Pepenar

Mi-amintesc ca acum 3 ani, cand lucram la alta firma, am facut o “petrecere” de Craciun, in care toti am iesit in barul lui Calinescu (Flooooriiiin Calinescu), bar al carui nume nu-l mai tin minte, fiecare avand cu el un cadou de maxim 150.000 lei (asa era limita). Se puneau toate cadourile la un loc, fiecarui cadou i se dadea un numar si apoi fiecare dintre noi primea un bilet cu un numar (prin tragere la sorti). Mi-amintesc cum o colega a decis sa depaseasca limita de 150.000 si a venit cu o carte a lui Kotler (sincer, nu mai stiu care din ele, dar era una cu multe pagini si pe care mai multi ne-o doream – din pacate a primit-o cine nu trebuia). Cel care a castigat-o nu s-a putut bucura suficient de mult de ea, pentru ca nu avea autograf. Asa ca nu a putut sa se abtina si a sarit ca disperatul cand l-a vazut pe Floooooriiiin Calinescu in bar si s-a dus sa-i ceara un autograf, bineinteles pe prima pagina a cartii lui Kotler.

De unde si pana cand amintirea asta? Datorita unui citat din Dilema Veche (de la “Cu ochii-n 3,14″):

Intr-o carte pe cat de buna, pe atat de prost tradusa in romaneste, Negocierea cu moartea de Margaret Atwood, celebra scriitoare canadiana ii calmeaza pe cei dezamagiti de idolii lor: Dorinta de a intalni un autor pentru ca iti place opera sa se aseamana cu dorinta de a intalni o rata pentru ca iti place pateul de rata.”

Dar da, din pacate romanii sunt disperati de autografe, ceea ce-i face de multe ori sa uite total (sau sa ignore) cum se defineste calitatea…

Posturi (aproape) asemanatoare:

1. dupa 24h de la momentul x am ajuns la urmatoarele concluzii: - nu trebuie sa-ti scoti...
2. dupa 7 zile Stau pe terasa, la lumina soarelui care s-a hotarat sa...
3. ca de fiecare data dupa concediu… ... mai ales cele medicale, cand nu prea poti face...