Cele mai noi posturi »
Alte posturi aleatorii »
Cele mai populare posturi »

religia: obligatorie dar optionala

Written by Ionut on February 7, 2008 – 10:49 am

Inca de la inceput precizez ca s-ar putea sa gresesc la un lucru: nu stiu daca acum la intrarea la facultate mai conteaza, pe langa media de la BAC si media din timpul liceului. Ultima data cand am discutat pe tema asta, conta.

De ce am facut specificarea asta care teoretic nu are nici o legatura cu titlul?

Conform Cotidianul,

Bartolomeu Anania, arhiepiscop si mitropolit al Clujului, i-a trimis ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, o scrisoare prin care ii cere sa rezolve problema religiei in scoli. (…) inaltul ierarh cere ca ora saptaminala de religie sa aiba caracter obligatoriu, „facultativa fiind doar dispozitia elevilor de a-si insusi materia predata“. „Respectarea libertatii lor poate fi tradusa printr-un sistem limitat de notare, intre maximum 10 si minimum 5, ceea ce inseamna rasplatirea celor buni, dar nesanctionarea celor dezinteresati; la religie nu se ramine corigent, iar repetenta e de alta natura decit cea didactica“

Nu vreau sa discut sau sa-mi spun parerea despre prezenta religie in scoli. Prefer sa-i las pe altii sa-si dea cu parerea.

Apare insa o problema… practica.

Daca nu vreau sa invat la religie (nu mi se pare corecta egalitatea intre “nu vreau sa invat la/despre religie” si ateu, dar, deh…) se presupune ca iau nota 5 pe tot anul scolar. Presupunand ca sunt un elev silitor si iau in medie numai 9 (10, nu conteaza, vorbim teoretic) si iau 5 in fiecare an la religie, per total o sa am o medie cu cateva zecimi/sutimi mai mica in comparatie cu altcineva care are in medie 9 plus o nota mai mare decat 5 la religie. Retineti, materie care e obligatorie DAR optionala! Deci pentru ca parintii mi-au bagat in cap de cand eram mic religia pot sa iau un loc la facultate in locul unui alt coleg care poate teoretic a citit suficiente de multe in timpul liber si si-a format o parere clara despre religie si a ales sa o ignore.

E corect?

La inceputul postului am facut o specificare. Legata de importanta mediei din liceu in admiterea la facultate. Hai sa presupunem ca nu conteaza. Si hai sa ne gandim la cate un coleg de-al nostru din liceu care lupta sa aiba 10 la toate materie (si mai si reusea). De multe ori ei sunt si suficient de cititi/educati incat sa-si poata face singuri o parere despre cate un subiect. Sa presupunem ca unul din ei (eu am cunoscut 2 cand eram eu in liceu) a inteles ca religia a fost facuta de oameni pentru oameni si ca el nu crede in relegie. Cum se simte un licean care vrea sa termine liceul cu 10 (are ambitia asta, da, am avut colegi de genul asta, ma repet) si primeste 5 la religie? Hm? Cum se simte?

Posturi (aproape) asemanatoare:

  1. O analiza a manualelor de religie Un articol de citit, in HotNews, de Andreea Pora: Ce...
  2. a aparut blogul prea tarziu? Facand curat zilele trecute am dat peste un jurnal de-al...
  3. ce-mi mai fac colegii de liceu? dar de scoala? Am primit un mail de la colegi.ro care-mi spunea ca...


Tags:
Posted in Uncategorized | 22 Comments »

22 Comments to “religia: obligatorie dar optionala”

  1. Cristina Says:

    E o aberatie sa impui ceva cu forta. Daca ar fi vorba sa se studieze religia ca pe un obiect de cultura generala, cum ar fi istoria sau literatura, si nu ca pe o materie ce ar avea drept scop, mai mult sau mai putin, convertirea la o anumita forma de religie, nu vad nimic rau in asta.

  2. Ionut Says:

    nici ca istorie nu cred ca as fi de acord sa existe ca materie… Sa citeasca fiecare acasa… asta ar fi datoria parintilor… in scoala nu…

  3. Jen Says:

    what.
    the.
    fuck?!

    e cea mai mare tampenie pe care am auzit-o in ultima vreme.

  4. Ionut Says:

    a mea sau a lui? :)

  5. cip Says:

    Eu nu cred ca o ora obligatorie de studiu al religiei ar fi ceva atat de rau. Din pacate e singura modalitate practica si la indemana prin care sa inveti etica si morala si spun din pacate pentru ca daca s-ar preda etica si morala, adica ar avea cine, nu ar fi incununata si de demagogie si bigotism, precum este religia.

    Insa ce sa alegem? Intre a lasa masele necitite sa se dezvolte fara doua masuri de baza ale educatiei elementare? Sunt convins ca cei care aleg sa ignore religia pentru ca au citit vor gasi o modalitate sa treaca peste impediment.

    Ar fi de asteptat ca macar noi sa gandim mai presus de interesul individual. Beneficiile educatiei unor percepte etice si morale la nivel larg ar putea aduce mai multe lucruri pozitive decat dauna, desigur daca ar fi facute cu buna-credinta!

  6. cip Says:

    Si da, notarea presupune coercitie, care aduce disciplina si un interes, chiar daca fortat.

    Suna poate conservator, insa e eficient.

  7. Jen Says:

    “Din pacate e singura modalitate practica si la indemana prin care sa inveti etica si morala.”

    Argumentul asta e din seria “ateii nu pot fi morali, pentru ca nu cred in Dumnezeu”. Hai sa fim seriosi. Cunosc foarte putine persoane religioase, si nici unul dintre cunoscutii mei nu are absolut nici o problema cu morala. Eu am facut religie obligatoriu (in scoala generala si in clasa a 12-a) si nu am capatat nici o notiune de etica sau morala (in schimb am invatat pe dinafara vreo 3 rugaciuni si despre vietile unor sfinti). Asta ar trebui sa fie datoria parintilor, nu a vreunui preot sau student la teologie. Parintii mei au stiut sa imi dea niste notiuni de morala fara sa fie religiosi, si sunt foarte fericita ca a fost asa.

  8. cip Says:

    Nu, Jen, argumentul meu nu e din seria aia. Si tocmai am spus ca cel care citind alege sa ignore religia va sti sa o gaseasca modalitatea de a trece peste notarea respective. Faptul ca tie nu ti-au inspirat nimic acele “vieti ale sfintilor” gandeste-te doar, ca predate eficient, sa inlocuiasca acele lectii de morala si etica pe care TU le-ai primit. Tu ca individ. Ortodoxia e si bigotism si misticism, insa nu trebuie ignorat ca ne lipseste orice forma de altfel de educatie la scara larga. Eu am afirmat doar ca religia e doar cea mai cea mai usoara forma de , da, inoculare, a unor percepte. Inca o data, nu te gandi la tine ca individ, ci ca o forma de “manipulare” a unor constiinte in masa.

  9. profesor de religie Says:

    profesorii de religie nu isi fac datoria, se poate invata religie mergand la biserica.preotii care predau lipsesc, profesorii vai de mama lor.

  10. crisa l Says:

    Dogmatism, in-toleranta si EV Mediu
    Se vede ca Romania nu a trecut de Evul Mediu dpdv cultural si psihologic – - la noi Renasterea nu a ajuns….Vorba lui Radulescu Motru – sintem un popor tinar….prea tinar ….Poate ar fi bine sa se predea Istoria Religiilor – de catre un profesor – de istorie cu vaste cunostiinte de psihologie sociala…insa nu de un preot (de orice fel ar fi el)….Oricit de uman si deschis ar fi acel preot tot n-o sa reuseasca sa puna pe picior de egalitate toate religiile (in mintea lui)….etc…..etc….si atunci ma intreb cum o sa poata fi ne-partinitor…?! Nu mai vorbesc de manuale – in care e scris ceva de genul Dumnezeu pedepseste….etc…..
    A pune = intre Dzeu si pedeapsa-frica = indoctrinare, programare negativa, manipulare etc
    Dumnezeu e Iubire ! Nu e vreun capcaun care te agreseaza cind gresesti….insa e mai convenabil sa vinzi imaginea lui Dzeu asa, altfel cum ai mai manipula…mase intregi de oameni ? Bibliografie de iluminare: Gustave le Bon – Psihologia multimilor
    Sintem un popor extremist: Ceausescu a scos definitiv religia (fara toleranta si flexibilitate) noi o impunem la fel de drastic si ne-tolerant. Referitor la icoane : daca un copil nu e crestin, cum se va simti daca vede icoane?

  11. Retrospectiva 2008 - posturile mele ce mi-au placut | Blogul lui Ionut Pepenar Says:

    [...] Religia: obligatorie dar optionala [...]

  12. RappY Says:

    MODEL CERERE PENTRU A RENUNTA LA MATERIA RELIGIE
    http://strigatulelevului.blogspot.com/

  13. johnny Says:

    Eu sunt in situatia de prezentata de tine. Sunt clasa a XI-a. Pe semestrul trecut am avut 9 la doar cateva materii, dintre care si la religie. Si pe deasupra sunt si ateu. Asa ca acum cateva saptamani (inceputul semestrului 2)am dat directorului liceului de unde sunt, modelul de cerere postat pe strigatulelevului, cel pentru peste 16 ani. Azi am aflat ca nu mi s-a aprobat, pe motiv ca trebuia sa o depun la inceputul anului scolar. Acum ma voi duce la inspectorat sa aflu daca pot renunta si in timpul anului scolar la religie. In orice caz, din intamplarea mea trag concluzia ca avem dreptul sa renuntam la religie, dar sa anuntam asta la inceput de an scolar. Deci, daca va simtiti indoctrinati, sau pur si simplu deranjati de materia religie, sau considerati ca religia trebuie sa vi-o alegeti singuri, fara sa va influenteze cineva, nu ezitati sa renuntati la materia religie!
    E dreptul nostru!

  14. unom Says:

    Creştinismul originar – cult demonic

    Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.

    Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

    Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

    Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

    Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

    O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

    În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!

    Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!

    Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.

    Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai avut ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.

    Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece! Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

    Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

    Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.

    Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

    Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este concentrată pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
    Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.

    Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.

    Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

    Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.

    Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui se află.

    Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

    Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căutăm salvarea Dumnezeule adevărat?

    unom

  15. elev Says:

    Nu vrem religie în şcoli

    Când ne vom trezi-n lumină?
    Când uităm eterna vină,
    că din păcat ne-am născut
    şi suntem un chip de lut?

    Dumnezeu ne vrea-n iubire
    nu-n eternă pătimire,
    ca să ducem cruci cu sânge
    pe stafie a tot plânge.

    Elev sărman orbit de cruce,
    salvare nici că-ţi va aduce.
    Te-i închina la-nsângerat,
    de mâna lui Satan eşti luat.

    În Biblie ne-aţi vârât capul,
    ca să ne intre-n minte dracul.
    Credeţi c-o să aveţi noroc?
    La crucea voastră vom da foc!

    Ce va urma de-acum-nainte?
    cum ne-oţi mai mutila la minte?
    Şi după popii de doi bani,
    ne-oţi da şi pastori şi imami?

  16. RappY Says:

    johnny, arata-le ca scrie pe undeva (cauta) ca trebuiau sa te anunte si sa-ti dai acordul ca vrei sa faci religie la-nceputul anului. ei au incalcat legea.

  17. anonim Says:

    Citesc în Luca, 12, 51-53 şi nu-mi vine să cred ce spune Isus: „Pare-vi-se c-am venit să dau pace pe pămînt? Vă spun că nu, ci dezbinare. Că de-acum înainte cinci într-o casă vor fi dezbinaţi: trei contra doi şi doi contra trei. Dezbinaţi vor fi tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei”. Iată vorbele de „salvare” spuse chiar de „salvatorul lumii” isus hristos. Nu poţi decât să-i scrii numele cu litere mici acestui om. În Luca, 12, 49, Isus afirmă cât se poate de explicit de ce a venit pe pământ: „Foc am venit s-arunc pe pământ, şi cât aş vrea să fie acum aprins”.

    Şi foc a fost şi este încă. Distrugerile masive în numele credinţei creştine de-a lungul timpului sunt cunoscute şi documentate istoric: războaiele religioase, cuceririle în numele creştinării, cruciadele de salvare a „mormântului sfânt”, şi mai presus de toate distrugerea aproape totală a religiilor primare, cu care creştinismul a venit în contact, care erau bazate pe relaţia armonioasă dintre om şi natura. Aceste răutăţi ale oamenilor împotriva altor oameni au fost făcute în numele „salvatorului lumii” Isus Hristos. De la simplele dezbinari pe care Isus le-a adus oamenilor aşa cum spune în Luca, 12, 51-53, au urmat altele din ce în ce mai ample prin mărirea puterii duhurilor necurate pe care Isus le-a protejat. Dar se pare că focul cel mare, care era dorit cu ardoare de Isus în Luca, 12, 49, nu a venit încă. Acest foc este în curs de a se produce prin polarizarea întregii omeniri în mari tabere antagoniste.

    Mahomed, profetul islamismului, a fost puternic influenţat de creştinii care erau dominanţi în acea perioadă în zona Orientului Apropiat. Duhurile rele aduse de Isus l-au luat în stăpânire pe Mahomed şi s-au răspândit apoi printre populaţiile arabe din zonă, găsind acolo teren prielnic. Fenomenul a fost facilitat şi de faptul că musulmanii nu folosesc lumânări la rugăciuli, aşa cum fac creştinii care în acest fel pot determina duhurile rele să se îndepărteze. Monstruozităţile care se întâmplă astăzi în lumea islamică (sinuciderile pentru a-i omorâ pe alţii cu orice preţ) şi ura pe care o manifestă faţă de toţi, inclusiv faţă de alţi musulmani, se explică prin duhurile rele care se află în aceşti oameni. Treptat s-a produs o multiplicare masivă a duhurilor rele în lumea musulmană. Astăzi avem tabere adverse mult mai puternice, decât simpla dezbinare dintre tată şi fiu, ne îndreptăm către viziunea de distrugeri masive prin foc şi toate calamităţile de neimaginat descrise în Apocalipsă. Atunci Isus va fi pe deplin fericit că planul i-a reuşit şi lumea a luat foc aşa cum dorea în Luca, 12, 49.

    Ce să mai facem? Aprindem o lumânare sau facem un foc sacru, aşa cum se întâmpla în timpurile şamanice ale umanităţii, şi ne rugăm Dumnezeului adevărat să ne scape de demonismul celui răstignit pe cruce. Nu ştim ce şanse avem, dar putem încerca. Poate că Dumnezeu nu ne va lăsa, poate că lucrarea demonică va fi oprită în ultimul moment, înainte de Apocalipsă, dacă renunţăm la trimisul diavolului, la macabrele rugăciuni către un mort, la moaştele purtătoare de duhuri rele. Am rămas profund şocat de cazul de stăpânire demonică a unei femei. Este aici un video în care se poate vedea ce înseamnă puterea duhurilor rele aduse de „moaştele sfinte”. Vezi:

    http://video.bzi.ro/video/show/Posedata-de-diavoli-a-cautat-vindecarea-la-Sfanta-43

  18. Adi Says:

    Sistemul e prost gandit la fel si cei care il accepta! De exemplu eu sunt in ultimul an de liceu! Am media 7 la RELIGIE pt ca profesorul imi tot spune ca el nu face religie ci istoria religiilor! Eu ii tot spun ca oricine poate invata cat vrea in particular si nu avem nevoie sa ne dea el lectii! In plus DUMNEZEU nu da note! Daca la ora de RELIGIE am pleca pe teren adica la o biseria sa ne rugam si sa ne puna note pt prezenta ar fi mult mai bine! Vine bacul si avem timp de invatat altceva in plus care o pot invata oricand singur! E valabil si la MUZICA SI LA DEsEN!

  19. papa Says:

    Lui Adi: Ai dreptate. Cred ca asta se intampla la voi.

    Sminteala religiei în şcoli

    De când cu legea la şcoală,
    vine ora de sminteală
    şi de vorbărie goală.
    Zici Hristos în sus şi-n jos
    eşti elevul valoros.
    De-ndrăzneşti ca să gândeşti
    notă mică-o să primeşti,
    de rămâi un papagal
    zecele vine în val.
    Pe la moaşte de vei trece
    o să mai primeşti un zece.
    Defilarea de prostie
    ne-a adus la ananghie.
    Şi în grupuri dezbinaţi:
    Unii-s îngeri, alţii draci.
    Creştinilor cu „vieţi eterne”
    nu le plac idei mirene
    ci doar cele patogene.
    Ce vom face-apoi în viaţă
    cu a lui Isus povaţă?
    La munca ce sigur vine
    papagalul nu mai ţine.
    A ajuns şcoala sminteală
    suntem „mântuiţi” de boală!

  20. crisa Says:

    unii au nevoie de multe “cirje” externe ……si de aici se naste fanatismul religios deh …..vezi mecanismele de aparare….mai ales: Rationalizarea – (“prostitutie intelectuala”– Jones 1908) justificarea logica, dar artificiala, care camufleaza, fara stirea celui care o utilizeaza, adevaratele motive (irationale si inconstiente) ale unora dintre judecatile acestuia, dintre conduitele si sentimentele sale, intrucit aceste motive nu ar putea fi recunoacute fara anxietate. Ratiunea este folosita ca aparare. Exista si rationalizari colective – observate in fanatism, misoginie, rasism. Ideologia apare (sf Mucchielli 1981) ca o justificare a viziunii asupra lumii, ea elimina incertitudinea evitind faptele ingrijoratoare. „in razboaiele ideologice sau in razboailele sfinte, dreptatesa si Dzeu sint intotdeauna de partea propriului grup, iar reaua-credinta si diavolul, in tabara inamica” „rationalizarea gaseste pct solide de sprijin in ideologiile constituite – morala comuna, religii, convingeri politice act supraeului vine aici sa intarewasca apararile eului ” Laplanche si Pontalis 1967 „omul nu e un om care rationeaza, ci care rationalizeaza” (Aronson Beauvois si Joule 1981) – fragment din Mecanismele de aparare – ED Polirom

  21. casian Says:

    Problema moaştelor în România

    De la Revoluţia din decembrie 1989 încoace, în România se manifestă un fenomen unic în lume: ţara importă moaşte. Este paradoxal că activitatea este complet necenzurată. Cu alte cuvinte nu se ştie public cu certitudine cine sunt acei oameni mumificaţi. Tabuul religios împiedică cercetări obiective asupra persoanelor mumificate declarate sfinte. Mărturia celor care aduc astfel de corpuri, sau bucăţi din ele, în România este îndeajuns ca justificare în sistemul de legi.

    Ne întrebăm pe bună dreptate de ce, cei care renunţă la moaşte în favoarea aşezămintelor religioase ortodoxe din România, fac aceasta? La ce preţ monetar sunt procurate aceste achiziţii? Tranzacţiile rămân secrete, credinciosul creştin ortodox neavând acces decât la pupatul moaştelor. În prezent în România s-au acumulat sute de moaşte, revista Lumea credinţei, anunţă cu mândrie că iar au sosit moaşte de pe undeva din lume, vestea dorind să fie o bucurie pentru creştinul ortodox.

    De ce renunţă alţii la moaşte în favoarea românilor ortodocşi? Este o întrebare care surprinde pe oricine nu numai pe credinciosul creştin ortodox. Oare acei oameni nu mai au nevoie de puterea sfântă a moaştelor? Sau au constat că nu sunt deloc sfinte? Sau poate că la un preţ bun pot renunţa, astfel că moaştele intră şi ele în circuitul comercial ca orice bun de consum (sigur că aici nu este vorba de a le consuma, ci de a servi ca produse care îl aduc pe cel care le pupă mai aproape de mântuire).

    Aceste nedumeriri nasc câteva ipoteze plauzibile:
    1. Dându-şi seama ca bate un nou vânt al raţiunii, proprietarii moaştelor vor să scape de ele realizând grotescul şi sminteala venerării unor cadavre. I-au găsit pe românii ortodocşi singurii care să le accepte.
    2. Proprietarii moaştelor vor dobândi beneficii băneşti care îi satisfac, astfel că renunţă la moaşte din dorinţa de profit.
    3. Proprietarii moaştelor ştiu că mai devreme sau mai târziu pot fi implicaţi juridic privind provenienţa moaştelor. Analizele forensice pot dovedi falsul corpului mumificat. Mai mult, experţii pot descoperi că acel corp de „sfânt” de fapt a aparţinut unui om ucis undeva, neavând astfel nimic din sfinţenia ce i se atribuie, ci fiind un rezultat al crimei cuiva.
    4. Moaştele sunt folosite pentru a transporta droguri, scăpând de controlul vamal deoarece trec drept obiecte de cult.
    5. Criminalii vor să scape de acele cadavre care pot fi dovada că au comis crime. România, ca ţară predominant ortodoxă, prin regimul de cult al moaştelor, reprezintă protecţia cea mai sigură ca acele crime să nu fie descoperite.

    Raţiunea ne îndemnă să credem că motivaţia altruistă de a renunţa la moaşte sfinte nu poate exista atîta timp cât proprietarii lor mai cred în puterile moaştelor. Moaştele sunt nepreţuite pentru cel care crede în beneficiile lor de a-l apropia pe om de viaţa veşnică promisă de Iisus. În plus, prin venerarea lor, moaştele sunt o sursă sigură de venituri încasate de la cei care le pupă. Nu rămâne decăt să credem că beneficiile de a renunţa la moaşte, spre a le exporta României, întrec pe cele de a le păstra.

    Vremea nu este departe când statul român va lua măsuri ca moaştele aşezămintelor ortodoxe să fie cercetate forensic şi astfel să se afle vechimea acelor cadavre mumificate şi poate chiar identitatea acelor oameni morţi. Mitul inviolabilităţii moaştelor se va spulbera odată cu primele cercetări în această direcţie. România a ajuns în prezent un dumping, locul unde se aduc mumiile „sfinte” ca bătaie de joc făcută acestui popor credul în „păstorii” lor ortodocşi. Românilor ortodocşi li se oferă cu neruşinare grotescul şi sminteala venerării moaştelor, a cadavrele mumificate ale unor oameni spre „mântuirea” sufletelor lor. Nu poate fi un exemplu mai relevant de descompunere religioasă a unui crez care se hrăneşte spiritual din morbidul moaştelor.

  22. pan Says:

    Nu cred ca crestinismul a fost originar demonic insa a ajuns demonic in mainile celor care au pus mana pe el.

Comentezi?