Blogul lui Ionut Pepenar

Un cititor zicea la postul despre fotbal de pe blogul vechi ca “babele aveau alta boala: iti aruncau o galeata de apa in cap cand te suiai in pom la corcoduse”.

Nascut si crescut in Bucuresti, nu prea aveam corcodusi din care sa furam. In schimb mergeam in vacante la bunici la Brasov.

In spatele blocului turn erau niste bloculete de cate 4 etaje, care aveau pe toata lungimea niste garaje stil “vagon”. Intre garaje si bloc erau corcodusii…

“Mamaie, ma duc la un fotbal cu Eugen si baietii”. Cand ma intorceam cu 2-3 pungi de un leu pline cu corcoduse sau cu tricoul pe post de punga (scoteam tricourile de pantaloni si le indoiam in fata, facand un fel de punga unde puneam fructele), facea saraca: “iar, mai, mamaie? iar o sa se ia vecinii de la blocuri de mine? macar nu puteai sa iei si tu doar 1 punga? cand am eu timp sa le fac pe toate?”. “Mamaie, stai linistita, puteau fi si mai multe. Gandeste-te ca pentru fiecare corcodusa din punga eu am mancat cel putin una. Gandeste-te ce era daca le aduceam pe toate”

Si da, se arunca cu galeti de apa dupa noi. Sau cu cartofi. Mai era cate un pusti pe care nu-l lasa mama/bunica sa se urce in copaci, asa ca de invidie, cand vedeam ca eram deja in mijlocul “activitatii”, striga fericit “Hotii la corcoduse! Hotii la corcoduse!”. Cateodata cate unul din noi se sacrifica si sarea dupa el “sa-i explice ca nu-i frumos sa strige asa”. De obicei unul care sa fie mai puternic decat cel fugarit

In Brasov nu m-am atins decat de corcoduse. Imi pare rau ca de ceva timp nu am mai vazut corcoduse in Bucuresti. Pentru ca mi-e tare pofta. Si amintirea asta-mi sta pe creier de cateva luni, de cand mi s-a facut prima data pofta de ele.

In Bucuresti aveam alte “tinte”. Gutuiul din curtea de langa parculet, taiat la un moment dat de noii propietari ai casei. Ciresul din curtea din celalalt colt al parculetului de langa casa, in care nu ne urcam totusi prea des, proprietarull fiind destul de violent cand ne prindea

Vis-a-vis de casa alor mei este un inalt si superb cires. Numai ca e cires amar. Ani de zile m-am distrat uitandu-ma pe geam cum veneau copii si se chinuiau sa rupa cate o craca sau sa se urce in copac sa culeaga repede niste cirese. Sareau apoi cand iesea proprietara, iar cand gustau se strambau si incepeau sa injure. Aveau si de ce. Ciresele erau superbe. Aveau o culoare minunata, cireasa perfecta, dupa parerea mea. Dar atat de amare…

In curte in spate aveam un visin, apoi un cais cu niste caise mai mari decat mingiile de tenis. Din pacate, asa de repede cum a inceput sa faca superbele caise, asa de repede a murit, din pacate.

La tara aveam doar pruni si meri unde ne exersam “skill-urile”.

Aaaa, cu ocazia culegerii pomilor am invatat si “saritura hotului” peste gard. Saltul in care pui doar de 2 ori mana pe gard si te arunci peste. Off… ce vremuri…

Am incercat sa mananc zilele astea niste caise sau niste cirese. Erau de import. Umflate si pompate cu diferite substante. Nu mai au acelasi gust…

Posturi (aproape) asemanatoare:

1. corcoduse sau zarzare? Zilele astea am fost la tara si am cules corcoduse,...
2. hartii, maculatura, sticla si borcane – RRR Ok, recunosc ca erau de multe ori activitati impus de...
3. carte-neliniste-vis Continui seria povestilor scrise cu ajutorul cuvintelor de la Alina...